La final de calatorie printre carti,
o calatorie printre ierburi si lumina

Cu interviul Iuliei Iordan incheiem seria de interviuri cu autori romani inceputa anul trecut. Speram ca v-au placut, ca v-au dat de gandit si speram ca, in curand, sa tragem si concluziile. Pe Iulia Iordan o stiam vag de la un program de "Dragul artei" la care am participat cu Eliza, insa nu am stat de vorba deloc la acel moment si m-am bucurat ca am ocazia sa aflu cat mai multe despre ea. Cartea ei, Calatorie printre ierburi si lumina, este una din cartile mele preferate publicate in anul 2012 de catre un autor roman – este o carte asa cum as fi scris-o eu daca as fi scris-o si m-am pierdut in ea, dorindu-mi sa fiu din nou copil, alaturi de bunica mea care m-a invatat odata, in timp ce mergeam pe camp, denumirile diferitor plante intalnite in cale.

 

 

1.Spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră şi povestiţi-ne pe scurt, istoria cărţii dumneavoastră, Călătorie printre ierburi şi lumină. Este prima carte sub semnătura dumneavoastră care a văzut lumina tiparului?

Am absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti in anul 2005 si apoi am urmat un master in Teoria si practica imaginii in cadrul Centrului de Excelenta in Studiul Imaginii. In anul 2006 m-am angajat la Muzeul National de Arta al Romaniei ca educator muzeal, dar de lucrat cu copiii, lucrez de cand aveam 19 ani. Cam aceasta este si formatia si profesia mea, in ciuda domeniilor diferite pe care le-am studiat de-a lungul timpului. Din anul 2010 am inceput sa lucrez tot in domeniul muzeal cu asociatia De dragul artei de data aceasta, mai intai cu copii de varste foarte mici, de la 2 ani si apoi din ce in ce mai mari, cutreierand muzeele din Bucuresti.
Carticica cu ierburi a aparut firesc pe acest drum. Inca din copilarie imi placea sa inventez cantece si povesti. Am fost crescuta de bunici, la tara, si aveam ca audienta o gradina intreaga care ma asculta zilnic. De asemenea, animalele din curte m-au insotit mereu, mai ales cainii. De scris, am scris pentru mine, in joaca. Iar publicarea acestei prime carti se datoreaza in mare parte catorva prieteni si mai ales sotului meu care m-au impins de la spate sa le impartasesc si altora din joaca mea. La sfatul lor am pornit la drum cautand noi prieteni de joaca: mai intai am intalnit-o pe Cristiana cu care totul a devenit mai usor, mai palpabil si mai frumos. Apoi am intalnit Editura Cartea copiilor. De vreo trei anisori, cartile lor sunt citite si rascitite de un alt mare cititor al familiei, fetita mea cea mare, Smaranda. Nu mi-a fost deci greu sa aleg. Si asa au iesit de sub tipar Luli si calatoria ei.

2.Care era cartea dumneavoastră preferată în copilărie?

Cand eram foarte mica, de cativa anisori, aveam putine carti si putine jucarii, dar bunicii imi inventau tot felul de jucarii din te miri ce si imi spuneau mereu basme, snoave, ghicitori pe care le auzisera si ei acasa, in copilarie. Asa ca am crescut cu povesti din alt timp, unul aparte si pentru care le sunt recunoscatoare. Apoi, mama fiind educatoare, imi aducea acasa diafilme si carti cu povesti pe care le devoram. Nu pot sa spun ca aveam povesti preferate in copilarie. Citeam foarte multe carti cu acelasi interes. Si la fel fac si acum. Povestile inca sunt lectura mea preferata.

3.Care sunt scriitorii de cărţi pentru copii care vă inspiră cel mai mult?

Pe de o parte ma fascineaza universul arhaic al povestilor populare, ale noastre sau de pe alte meleaguri. Gasesc ca esenta fanteziei consta tocmai in acest fond anonim, venit din alte timpuri. Pe de alta parte, imi plac autori „moderni” precum Antoine de Saint Exupery, Oscar Wilde, Michael Ende sau Lewis Caroll. Fiecare dintre cartile citite, cu autorul ei cu tot, si-a lasat amprenta in felul ei in imaginarul meu, asa ca nu as putea sa spun care dintre ele/ei ma inspira cel mai mult.

4.Ce anume din viaţă vă inspiră?

Cred ca in acest domeniu al copilariei, totul vine in joaca, mai ales inspiratia. Si poate sa vina de oriunde: din natura, din povesti, din vise, din cel mai „nesemnificativ” detaliu. Din ceva trait ramane un cuvant, o idee care pleaca mai departe si isi gaseste alti insotitori de drum. Asa se naste o poveste.

5. Ce carte pentru copii v-aţi dori să fi scris dumneavoastră?

Nu mi-am pus niciodata problema aceasta si stand acum sa ma gandesc mai bine, nu cred sa imi doresc sa fi scris ceva ce nu am scris. Cred ca bucuria lecturii este cel putin la fel de mare ca cea a scrisului si aduce satisfactii la fel de mari. Si indraznesc sa spun ca, din punctul acesta de vedere, sunt autoarea tuturor povestilor pe care le-am citit vreodata. „Pe vremea mea” accentul pe ilustratia de carte nu era asa de mare ca acum, povestile erau doar scrise (cu exceptia cartilor rusesti atat de minunat ilustrate si a altor cateva). Imaginatia noastra trebuia deci sa faca toata treaba. De aceea fiecare cititor era (si inca este, desi altfel) un creator. Am inca si acum, dupa ani de zile, foarte vii in memorie „ilustratii” imaginate de copilul de atunci.

6. În viziunea dumneavoastră, ce anume poate determina un copil să se apuce de citit sau să iubească lectura? Cum putem noi, ca părinţi, să îi încurajăm?

Cred ca in primul rand conteaza modelele pe care le are copilul inca din frageda pruncie. Si acestea sunt mai intai parintii sai. Pentru ca un copil sa iubeasca lectura, trebuie sa fie inconjurat de carti si de oameni care iubesc cartile. Dupa parerea mea, familia este principalul educator al copilului si nu scoala, iar casa in care creste copilul este coaja care inveleste miezul. De aceea conteaza fiecare detaliu care sta in preajma lui. Daca in fiecare camera dintr-o casa se afla cate un televizor, iar cartile sunt asezate frumos printre bibelouri, atunci e foarte probabil ca locuitorii acelei case sa nu simta nevoia lecturii. Daca insa parintii cumpara din cand in cand cate o carte, isi fac timp sa o citeasca si poate sa le impartaseasca si celorlalti din lectura ei, daca in biblioteca familiei se afla carti cat mai diverse si cat mai la indemana, atunci copilul in mod sigur va fi interesat de lectura fara sa fie nevoie sa fie incurajat in mod special.

7. Părinţii dumneavoastră v-au îndreptat spre lectură, citeau la rândul lor? Cum s-a dezvoltat în dumneavoastră pasiunea pentru citit?

Parintii mei citeau, dar nici nu erau si nici acum nu sunt cititori pasionati. Cititul a fost dintotdeauna o pasiune de-a mea, as spune chiar una intima. Am fost un copil mai singuratic si mai visator. Acum am foarte multi prieteni, dar in copilarie si in adolescenta, cautam mai degraba compania cartilor. Cu fiecare carte deschisa, deschideam o noua lume si intruchipam noi eroi si eroine.

8. Cum vedeţi viitorul pieţei de carte pentru copii, global şi în România, în special? V-a fost greu să publicaţi, sunteţi mulţumită de colaborările avute?

Mi-e greu fac previziuni in acest domeniu, nou pentru mine deocamdata. Ce pot sa spun cu convingere este ca pentru o copilarie fericita va fi mereu nevoie de carti, de povesti, de poezie.
In ce priveste prima mea experienta de autor publicat, pot spune ca a fost vorba de un concurs de imprejurari favorabile. Le-am trimis celor de la editura textul tocmai in momentul cand planuiau sa depuna un proiect spre finantare la Administratia Fondului Cultural Roman, avand ca tema autori si ilustratori romani contemporani. Le-a placut subiectul, dar si faptul ca imbina povestea cu latura educativa, acesta fiind un tip de carte insuficient explorat inca pe piata romaneasca. Le-au placut de asemenea si propunerile Cristianei Radu, talentata ilustratoare care i-a dat chip lui Luli. Si asa am inceput sa lucram si sa punem totul impreuna.
A fost asadar o colaborare frumoasa si a mers usor, dar imi dau seama ca e foarte greu sa debutezi si chiar sa publici ca autor consacrat pe o piata de carte fluctuanta asa ca a noastra. Editurile nu sunt dispuse financiar sa riste, iar proiectele editoriale finantate sunt extrem de putine.

9.Aveţi de gând să mai scrieţi, la ce proiect lucraţi acum?

Umplu carnetele de cand ma stiu, deci inca scriu. Si pentru ca Luli are deja un mare succes, voi incerca sa mai public. Deja am schitat o noua poveste cu Luli si Norocel, care sper sa vada si ea lumina tiparului si mai am in plan alte doua carticele.

10. Ce aţi dori să mai adăugaţi?

As vrea sa le multumesc celor care au ajutat ca aceasta carte sa se iveasca sub ochii cititorilor, mai ales Ralucai Bem Neamu care a redactat aplicatia proiectului finantat de Administratia Fondului Cultural Roman. Si, nu in ultimul rand, acestei institutii care a ales ca anul acesta sa incurajeze si autorii de carte pentru copii.

Un interviu acordat Laurei Frunza pentru ActivitatiCopii.ro.

Laura Frunza este autoarea blogului "Idei pentru mamici si copii" si o cunoscatoare si devoratoare avida de carte pentru copii. In afara de recenziile publicate pe blog sau pe diverse alte site-uri, Laura este si traducatoare de beletristica pentru copii si adolescenti, avand pana acum in palmares peste 30 de titluri traduse pentru diverse edituri din Romania.