L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă, se descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are, însă, o ureche
De pungaş fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două,
O găină să se ouă,
Care cântă cocodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e în gospodărie
Multe a învăţat şi ştie,
Şi pe brânci, târâş-grăpiş,
Se strecoară pe furiş,
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
"Unde-i oul?" a întrebat
Gospodina. "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ,
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte".
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar, de cum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi a înjurat cu un lătrat.

Când se uită la găină,
Cu culcuşul lui vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui:
"S-a făcut a dracului".