Despre poveşti şi nostalgii rurale
cu autoarea Karina Mureşanu Vlad

Pe Karina Mureşanu Vlad am cunoscut-o virtual pe un blog pe care citisem câte ceva despre cartea ei, Poveşti pentru copii isteţi, şi am invitat-o să ne povestească despre ea şi despre planurile ei, în cadrul campaniei Darul lecturii, pentru a afla cum reuşeşte ea, în diaspora, să stăpânească la fel de bine limba română şi cum i-a venit ideea să scrie o carte despre frumuseţea copilăriei simple şi tihnite de la ţară, în contextul în care acum majoritatea copiilor sunt într-o goană perpetuă după senzaţii şi experienţe alerte.

 

 

1.Spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră şi povestiţi-ne pe scurt, istoria cărţii dumneavoastră, Povesti pentru copii isteti. Când şi cum aţi început să o scrieţi? De unde a pornit ideea?

Sunt sătmăreancă de origine, locuiesc de 12 ani în Portugalia, iar în România am fost jurnalistă. A fost o profesie...grea, dar care mi-a dat posibilitatea să cunosc tot felul de oameni şi de situaţii şi mai ales să fac exact ce-mi place mai mult: să scriu. Ideea acestei cărţi mi-a venit, însă, într-o perioadă de timp cât am stat într-o zonă mai rurală a Portugaliei. Era totul atât de diferit de agitaţia unei metropole, precum Lisabona şi atât de asemănător cu peisajul României noastre rurale, încât m-a lovit un dor cumplit de casă, de copilărie, de vacanţele petrecute la bunici. În acelaşi timp, m-am gândit la soarta copiilor din astfel de metropole şi mai ales a fiilor emigranţilor români. Că nu vor cunoaşte niciodată libertatea aceea pe care am avut-o noi, de a prospecta nestingheriţi ograda şi grădina bunicilor, satele, câmpiile şi dealurile până departe. Că văd animale domestice doar în mini-grădinile zoologice din parcurile publice, iar ca a doua generaţie de emigranţi se vor lovi în continuare de tot felul de discriminări. Aşa s-au născut Poveştile pentru copii isteţi, o carte de fabule şi poezii despre viaţa la ţară, despre natură şi despre lumea necuvântătoarelor, a căror morală le vorbeşte copiilor, într-un limbaj accesibil lor, despre empatie, toleranţă, despre acceptarea celor diferiţi faţă de noi. Cred cu tărie că orice copil care va citi această carte, va simţi nevoia să se apropie mai mult de natură, că va fi încurajat să-i respecte pe ceilalţi după criterii corecte şi că va înţelege, în acelaşi timp, că nu e nimic rău în a fi deosebit, ci poate fi grozav.

2.Care era cartea dumneavoastră preferată în copilărie?

Am avut multe cărţi preferate pentru că făceam parte dintr-o generaţie care a crescut cu 2 ore de programe de televiziune pe zi, din care pentru copii erau doar sferturi de oră, dacă-mi amintesc bine. Ceea ce m-a marcat însă cel mai mult şi a contribuit la formarea omului care sunt acum şi în ultimă instanţă la apariţia acestei cărţi, a fost opera doamnei Elena Farago. Mai ţineţi minte „ Gândăcelul” şi „ Căţeluşul şchiop”?

3.Care sunt scriitorii de cărţi pentru copii care vă inspiră cel mai mult?

În afară de poeziile Elenei Farago, ştiam deja pe dinafară şi păţaniile motanului Arpagic al Anei Blandiana. Lecţia cea mai importantă pe care am învăţat-o, însă, de la aceste mari doamne ale literaturii române şi pe care am conştientizat-o doar acum, la maturitate, este aceea că femei fiind, putem şi trebuie să scriem, că e o metodă fără pereche ce poate contribui la îndeplinirea menirii noastre dintotdeauna, aceea de a ne educa fiii şi de a forma următoarea generaţie trasmiţându-i valori culturale şi morale corecte. Literatura pentru copii nu face decât să ne ofere ca unealtă un limbaj pe înţelesul lor. Toate mamele născocesc poveşti, cu sutele, cu miile, seara la culcare, sau când copilul are febră, sau a căzut şi s-a lovit şi doar vocea mamei îl mai alină, sau când e prea obosit ca să adoarmă. Nu ar fi minunat dacă mai multe dintre ele ar putea să le şi aştearnă pe hârtie?

4.Ce anume din viaţă vă inspiră?

Fiica mea. În primul şi în primul rând şi înainte de toate, sunt mamă. Ca orice părinte, tot ceea ce fac, fac pentru ea. Chiar şi această carte. Am scos manuscrisul din sertar şi m-am decis să public cartea, la vârsta la care ea începuse să rostească primele cuvinte. Mi-am reamintit atunci un alt motiv pentru care am scris-o. Acela de a-i ajuta pe copiii emigranţilor români să-şi dezvolte vocabularul, având în vedere că îşi petrec cea mai mare parte a zilei în creşe, şcoli şi grădiniţe unde nu vin deloc în contact cu limba maternă. Faptul că mulţi dintre ei vorbesc totuşi fluent româneşte, se datorează în exclusivitate mamelor care îi învaţă să vorbească, să scrie şi să citească în limba lor.

5. Ce carte pentru copii v-aţi dori să fi scris dumneavoastră?

Admir mulţi autori şi îmi plac multe cărţi, dar sincer, îmi doresc să fi scris exact ceea ce am scris. Este ceea ce consider că mă reprezintă şi ceea ce vreau să las în urma mea.

6. În viziunea dumneavoastră, ce anume poate determina un copil să se apuce de citit sau să iubească lectura? Cum putem noi, ca părinţi, să îi încurajăm?

Nu e deloc aşa de greu cum se crede. Poveştile pe care le citim seara la culcare le trezesc curiozitatea, le dezvoltă imaginaţia şi vocabularul. Trebuie doar puţină perseverenţă pentru ca apoi, la vârsta când ajung să scrie şi să citească, să facă asta cu drag. Îmi aduc aminte că am fost foarte mulţumită de mine când am reuşit să-mi citesc singură prima poveste şi n-am mai depins de nimeni, iar fiica mea îmi spune mereu că de abia aşteaptă să meargă în clasa întâi ca să-şi citească singură cărţile de poveşti când eu sunt ocupată.

7. Părinţii dumneavoastră v-au îndreptat spre lectură, citeau la rândul lor? Cum s-a dezvoltat în dumneavoastră pasiunea pentru citit?

Părinţii mei m-au orientat spre lectură prin puterea exemplului şi prin totala libertate pe care mi-au dat-o în acest sens. La noi în casă se citea oricând şi oriunde. Acum, daca stau să mă gândesc bine, în mod normal, la cină, oamenii mănâncă şi conversează. Noi mâncam şi citeam. Atunci erau, însă alte vremuri. În ziua de azi este foarte important să conversăm mereu cu copii noştri, ca să ştim ce se întâmplă cu ei într-o lume din ce în ce mai complexă, în care îşi petrec mare parte din timp departe de supravegherea şi protecţia părinţilor. Chiar şi în alegerea cărţilor am avut libertate totală, ceea ce nu ştiu cât a fost de bine. Am citit „ Ion”, de Liviu Rebreanu şi „Gervaise” a lui Emile Zola, la vârste complet nepotrivite pentru asta. La urma urmei, o anumită „ cenzură” e binevenită, cu atât mai mult cu cât noua generaţie e bombardată cu un potop de informaţie nu întotdeauna salutară şi de multe ori extrem de periculoasă.
În privinţa scrisului, în familie am avut exemplul tatălui meu şi al bunicului meu care erau povestitori înnăscuţi. Comorile mele erau caietul de poezii scrise de tata în tinereţe şi scrisorile emoţionante trimise de bunicul meu de pe front, în cel de-al doilea Război Mondial, şi în care vorbea despre „ Rusia albă” şi lipsa pâinii...

8. Cum vedeţi viitorul pieţei de carte pentru copii, global şi în România, în special?

Cărţile pentru copii cred că vor rezista mai multă vreme în format clasic decât cele pentru adulţi. Ca mamă, momentul în care fiica mea a început să întoarcă singură paginile cărţii din care îi citeam poveşti, a fost aproape la fel de important ca şi cel când a făcut primii paşi. Nici o carte în format electronic, oricât de bine făcută, nu mi-ar fi putut oferi bucuria aceea. Şi nici ei. O schimbare pe care mi-o doresc însă, este aceea ca editurile să publice, iar părinţii să cumpere, mai multe cărţi de autori români contemporani. Să nu mă înţelegeţi greşit. Îmi plac toate basmele, dar chiar nu putem avea parte de altceva decât de „ Albă ca Zăpada”, „ Cenuşăreasa” şi „ Frumoasa din pădurea adormită”, repovestite în mii de variante? Căutând pe cineva care să-mi ilustreze cartea, am găsit o româncă din Danemarca, Raluca Bramming-Hansen, a cărei ilustraţii mi-au mers la inimă pentru că sunt originale şi le lasă copiilor loc de imaginaţie. De ce nu încurajăm astfel de artişti grafici, în loc să servim copiilor noştri desene de-a gata, repetitive, cu prinţi strălucitori şi prinţese roz? De ce copiii noştri trebuie să înveţe numerele dintr-o carte scrisă de un autor american şi ilustrată de un artist grafic japonez? Nu este vorba de un patriotism exacerbat. Peste tot acum sunt sprijinite pieţele locale. Şi nu mă refer doar la cărţi. Şi atunci de ce aducem „ hrană pentru suflet” din afară, considerând că tot ce e străin e mai bun? Da, multe edituri ar trebui să-şi ia rolul mai în serios. Acela de a contribui la afirmarea şi propagarea culturii şi literaturii locale, nu să facă tone de traduceri într-o lume în care tot mai mulţi oameni vorbesc deja câte două, sau mai multe limbi. „Întreprinzători”, precum acele edituri care se laudă că publică exclusiv autori străini, de parcă noi, citindu-i, l-am prinde astfel pe Dumnezeu de picior, nu le vor da copiilor noştri nici o şansă de afirmare pe viitor, în ţara lor. Aşa că, din partea mea, să le cumpere străinii „ produsele”. Ups! Străinii nu ştiu să citească româneşte.

9.Aveţi de gând să mai scrieţi, la ce proiect lucraţi acum?

Tocmai am publicat o altă carte. De data aceasta este vorba despre o poveste, cum ar spune Kipling, pentru oameni mari. Am considerat că la sfârşit de zi, după ce ne-am îndeplint toate obligaţiile faţă de familie şi de societate, merităm şi noi, adulţii, o poveste care să ne facă să visăm şi să evadăm puţin din cotidian. Se numeşte „ Şerpoaica” şi este un roman ( ficţiune istorică şi mitologică) inspirat de una dintre cele mai frumoase legende ale Transilvaniei, cea a cetăţii din Ardud. Este de asemenea o cutremurătoare poveste de dragoste.

10. Ce aţi dori să mai adăugaţi?

Că pe 28 octobrie, cu ajutorul Editurii Dacia XXI, care mi-a publicat ambele cărţi şi căreia îi mulţumesc, voi reuşi să aduc în sfârşit „ Poveştile pentru copii isteţi”, în faţa celor care le-au fost adresate şi dedicate de la bun început: copiii emigranţilor români din Portugalia. Cu sprijinul comunităţii româneşti din această ţară, vom organiza o dublă lansare de carte, la care ne vor onora cu prezenţa ambasadorul României la Lisabona, domnul Vasile Popovici, conducerea Institutului Cultural Român din Lisabona, membri ai asociaţiilor româneşti din Portugalia, şi mai ales, invitaţii noştri speciali: micii cititori.

Un interviu acordat Laurei Frunza pentru ActivitatiCopii.ro.

Laura Frunza este autoarea blogului "Idei pentru mamici si copii" si o cunoscatoare si devoratoare avida de carte pentru copii. In afara de recenziile publicate pe blog sau pe diverse alte site-uri, Laura este si traducatoare de beletristica pentru copii si adolescenti, avand pana acum in palmares peste 30 de titluri traduse pentru diverse edituri din Romania.