Despre ilustratii calde cu Oana Ispir

Prima dată când am văzut o carte ilustrată de Oana Ispir a fost când am cumpărat o carte de Lucia Muntean, Povestea vitaminelor. Apoi Oana a ilustrat volumul Mama mea scrie o carte şi pentru că mi-au plăcut foarte mult ilustraţiile de la povestea cu ariciul scrisă de mine, am contactat-o pentru un proiect privat. Mi-a plăcut stilul ei cald şi pasiunea pentru ilustraţie şi dragostea faţă de cel mai romantic dans din lume, tangoul, aşa că am invitat-o să ni se alăture în campania Darul lecturii, iar ea a acceptat cu drag. Ce ne-a povestit Oana despre meseria ei de ilustrator, aflaţi citind interviul de mai jos.

 

 

1. Spune-ne câte ceva despre tine şi poveste-ne, pe scurt, despre cartile pe care le-ai ilustrat.

Sunt din Deva, am terminat acolo Liceul de arte plastice, apoi Facultatea de arte în Bucureşti. Am ilustrat carti de povesti si poezii din timpul liceului insa abia acum ma ocup numai de ilustratie full time. De asemenea m-am mai imprastiat si in alte directii cum ar fi fotografii, pliante, afise, ilustratii pentru reviste, caricaturi, carti de colorat, jocuri si jucarii.

2. Care era cartea ta preferată în copilărie?

Primele care imi vin in minte sunt cele ilustrate bineinteles ca: "Legendele tarii lui Vam" de Vladimir Colin (editia cu coperta verde de la editura Ion Creanga); "Nica fara frica" de Nina Cassian (o editie mai veche cu ilustratia in acuarela, la editura Tineretului) sau neilustrate ca "Momo" de Michael Ende si multe alte carti de povesti, legende si mitologie.

3. Care sunt ilustratorii de cărţi pentru copii care te inspiră cel mai mult?

Sunt, pe de o parte, ilustratorii cartilor copilariei cum ar fi Ivan Bilibin sau Val Munteanu si cei contemporani ca Shaun Tan, Rebecca Dautremer, Patricio Betteo, Poly Bernatene, Key Acedera si multi multi altii care au scapat acum cumva sau pe care ii descopar inca. E foarte placut sa vezi in cat de multe directii se poate merge cu interpretarea unui text, cat de uriasa si de diversa poate fi lumea ilustratiilor.

4. Ce anume din viaţă te inspiră?

Asta o sa sune poate putin banal dar ma inspira tot ce e in jurul meu, pana la urma totul sta in ochii privitorului. Singurul lucru pe care il evit este senzatia de fals sau lipsa de sens, fie ca se gaseste in locuri, lucruri, oameni sau intamplari.

 

 

5. Ce carte pentru copii ti-ai fi dori să fi ilustrat tu?

Daca ne referim la ce carte deja ilustrata as fi vrut sa aibe numele meu pe coperta sunt cam multe si abia am reusit sa ma opresc din scormonit prin memorie la intrebarile cu cartile preferate din copilarie sau cu ilustratorii preferati.
Daca e vorba de ceea ce as vrea sa ilustrez as spune ca mi-ar place "Momo" pe care am mai pomenit-o mai sus. Am ramas cu personajele in gand din copilarie, i-am fabricat atunci si am mai incercat uneori sa ii mai pomenesc prin desene. Oricum, povestea hotilor de timp e tare aproape de lumea noastra asa ca imi amintesc mereu de ea cand observ ca am inceput sa ma grabesc.

6. În viziunea ta, ce anume poate determina un copil să se apuce de citit sau să iubească lectura? Cum putem noi, ca părinţi, să îi încurajăm?

Aici o sa fie cam greu sa raspund. Nu sunt parinte asa ca o sa fie doar o parere, fara experienta.
Sigur, aveam multe carti acasa trebuia doar sa intinzi mana sa le iei, totusi cred ca o parte din pasiunea pentru citit era pur si simplu un refugiu. Nu eram cea mai sociabila persoana iar cartile au fost fiecare mici lumi prin care ma puteam plimba fara sa intalnesc probleme. Bineinteles dupa o vreme a trebuit sa privesc si la lumea din jur, sa intalnesc problemele, sa vad ca nu e mereu ca in carti, apoi a fost bine, am impacat lumile cumva.
Mi se pare insa ca acum si copiii, nu doar parintii, au tot mai putin timp (ca oamenii din lumea lui Momo) si probabil e mai simplu sa ne uitam la desene animate. Sper insa sa nu dispara cartile, copii au nevoie sa si participe la o actiune, sa mazgaleasca, sa jumuleasca o carte, sa refaca povestea, sa o reaseze in lumea lor, sau sa se imagineze in cadrul povestii si toate astea se fac pe indelete, cu placere, nu intr-o ora de desene in care esti prea prins de ce fac altii ca sa poti gandi.

7. Părinţii tai te-au îndreptat spre lectură, citeau la rândul lor? Cum s-a dezvoltat în tine pasiunea pentru citit?

Parintii mei citeau, dar mai ales cumparau o gramada de carti. Cred ca era dupa `90 si cumva era o euforie de citit, circulau carti de care nu auzise nimeni inainte iar cei care nu le puteau cumpara le xeroxau. Pe rafturile mele se cam terminasera povestile, legendele si mitologia si a trebuit sa merg la bibloteca unde am descoperit sf-uri, povesti mai complicate si altele. Aveam o bibliotecara foarte draguta care stia mereu ce sa-mi dea, nu mai trebuia sa cotrobai ca acasa.
In Bucuresti nu mai aveam carti asadar s-a mai rarit cititul. Acum am reinceput sa adun carti, mai incetisor ce e drept, mai mult ilustrate dar si eternele povesti, de care am nevoie ca sa calatoresc.

8. Cum vezi viitorul pieţei de carte pentru copii, global şi în România, în special?

Viitorul pietei de carte pentru copii e hotarat de edituri si mult prea putin de ilustratori. Cred totusi ca un ilustrator talentat va fi publicat intr-un fel sau altul. Oameni au in continuare nevoie de carti foarte frumose, pe care sa le rasfoiasca cu placer, de ce nu, cu nostalgie, in care sa mai descopere lucruri neobservate sau in care sa intervina cu lumea lor. Cred ca o carte frumoasa apartine viselor, reveriei iar oamenii au tot mai mult nevoie de vise.

9. Ne poţi spune la ce proiect lucrezi acum?

Inca nu pot spune la ce proiect lucrez, inca ne potrivim povestile.

Un interviu acordat Laurei Frunza pentru ActivitatiCopii.ro.

Laura Frunza este autoarea blogului "Idei pentru mamici si copii" si o cunoscatoare si devoratoare avida de carte pentru copii. In afara de recenziile publicate pe blog sau pe diverse alte site-uri, Laura este si traducatoare de beletristica pentru copii si adolescenti, avand pana acum in palmares peste 30 de titluri traduse pentru diverse edituri din Romania.